Capitolul 1

Mia

Răsfoiesc dosarul despre care presupun că mi-a fost lăsat pe birou de către Ana, secretara tatălui meu, și simt cum mi se zbârlește părul.

Îi arunc o privire lui Seb, apoi mă ridic de pe scaun.

– Asta îți aparține. Cineva l-a pus din greșeală la mine.

Sebastian flutură din mâna dreaptă și mi-l returnează.

– Nu, scumpo. Pe ăsta eu l-am adus pentru tine, în urma indicațiilor precise ale marelui Smith.

– Seb, tata știe că eu nu recondiționez. În dosar scrie clar, clientul dorește redecorare și recondiționare.

– Bine, du-te și lămurește problema direct la sursă.

Înșfac hârtiile din mâinile lui Seb și mă îndrept pufăind spre biroul lui tata. Marie ridică privirea spre mine și zâmbește.

– Tata e înăuntru?

– Desigur, Mia, poți intra.

– Mulțumesc.

Nici nu apuc să închid ușa, că îl și aud.

– Nu. Nu. Nu. Tu ești singura care poate s-o facă.

– Tată!

– Nici nu vreau să aud.

– Dar eu nu redecorez, știi prea bine. Seb are mult mai multă răbdare decât mine.

– Nicio șansă, Mia. Tu o să te ocupi de proiectul ăsta.

– De ce? Nu mă pricep!

– Ba da. Te pricepi chiar foarte bine.

– Tată, te rog!

– Este un client foarte important și am toată încrederea că tu vei putea face exact ce are el nevoie.

– Nu-i corect!

– La ora zece te așteaptă la apartament. Ai face bine să studiezi puțin dosarul și să te pregătești.

– Îl trimit pe Seb.

– Nici să nu îndrăznești!

– Dar, tată!

– Mia! Te rog. Știi că nu mă înșel niciodată. Proiectul ăsta e pentru tine. Este o provocare și te vei descurca de minune.

Îmi flutur genele, dându-mi ochii peste cap și ies din birou, realizând că n-am nicio șansă să-l conving să trimită pe altcineva.

***

Portarul îmi permite trecerea și aștept agitată în fața liftului.

În dosar nu este menționat vreun detaliu care să mă ajute să-l cunosc mai bine pe client, nimic care să se dovedească a fi util pentru ceea ce urmează să fac. Nici măcar nu știu dacă am de-a face cu o femeie sau cu un bărbat. Prima variantă mi-ar surâde. Măcar pe femei le poți convinge că o redecorare eficientă este una care șterge orice urmă din ceea ce a fost și-ți lasă spațiul și libertatea de a aduce ceva cu totul diferit. Cu bărbații lucrurile sunt mult mai complicate. Ideile fixe, care li s-au implantat adânc în cap, sunt greu de schimbat.

Ușile liftului se deschid și pășesc spre singura ușă de pe culoar. Mă uit la numărul de pe plăcuța aurie și văd că aici trebuie să ajung. Trec pragul și aștept. Nimeni prin preajmă. Înaintez spre living, dar nu sunt întâmpinată. Avansez puțin câte puțin până străbat holul. În capătul lui, văd o ușă deschisă. În fața mea se ivește Adonis în varianta modernă. Stă cu spatele la mine și am astfel prilejul să-l privesc în toată splendoarea lui. Poartă doar o pereche de pantaloni de trening gri și e în picioarele goale. Are o pensulă în mâna stângă și o pânză încă albă pe un șevalet.

– Domnule Smith, ai libertatea de a hoinări prin apartamentul meu cât dorești. Când termini, închide ușa după tine.

Scutur din cap, confuză și exasperată totodată. Mă întorc cu spatele, îndreptându-mă spre hol.

– Ce gentleman.

Șoptesc asta ca pentru mine, dar se pare că nu suficient de încet. În clipa următoare se întoarce, mișcare pe care o simt și o aud ușor, făcându-mă să mă răsucesc la rândul meu, iar privirile noastre se întrepătrund. Ochii îi sunt de un negru intens și suferința pe care o exprimă mă înjunghie fix în inimă. Aproape că îmi pare rău că i-am atras atenția și acum trebuie să-i citesc tristețea pe chip. E încercănat, dar asta nu e tot. E cu adevărat obosit. Pe cât de bine conturat îi este trupul, pe atât de vraiște pare să-i fie sufletul. Durerea i se întrezărește pe față și aproape că mi-e frică că mă va înghiți în negura în care se scaldă.

Rămâne cu privirea la mine, de parcă tocmai a văzut o stafie, iar eu înțepenesc.

– Tu cine ești?

Și pentru că e așa de manierat și de bine dispus, o să-i răspund în același ton.

– Tu pe cine aștepți?

Stă pe gânduri pentru două clipe, apoi răspunde hotărât.

– Pe Aaron Smith.

– Ei bine, mă bucur, pentru că eu voi pleca și-l voi trimite la tine în cel mai scurt timp.

Exact așa cum ți-ai dorit, bădăranule!

– Nu! Rămâi! Fă ce vrei cu apartamentul. Vreau să-l schimbi complet.

Aștept lângă ușă, încercând să-mi dau seama ce să fac. Să-i spun că e cel mai needucat om pe care l-am întâlnit vreodată sau să plec pur și simplu.

– Și închide ușa după tine.

Ies și las ușa deschisă, apoi mă plimb prin apartament, inspectând camerele. Fac zgomot cât pot de mult, izbind uși de pereți și apoi închizându-le cu putere. Iau o statuetă nud a unei femei și o las să cadă pe parchet, bucurându-mă de zgomotul produs de țăndările care se împrăștie acum în jurul meu, apoi ies pe terasa apartamentului și rămân uluită văzând câte sticle goale de whisky zac abandonate pe pardoseală.

– Ce-ai spart?

Vocea lui tună în spatele meu, un pic cam prea aproape. Tresar, dar nu las să se vadă că m-a speriat. Nici măcar nu l-am auzit venind. Mă întorc cu o privire plictisită.

– Un gunoi.

Un mușchi al feței îi zvâcnește pentru o secundă. Doar un mușchi, doar pentru o secundă. Îmi pare că a fost o tentativă de grimasă, o încercare de a zâmbi, dar e posibil să mă înșel. Mă îndoiesc că e capabil de așa ceva.

– O s-o scad din factură la final.

Doar nu vorbești serios?

– Ai zis să fac ce vreau cu apartamentul. Statueta aia era o mizerie, n-are ce căuta aici.

Mijește ochii la mine, dar pare mulțumit totuși că l-am scăpat de decorul acela inutil.

– Cum, de altfel, nici astea n-au ce căuta aici.

Fac semn spre sticlele care se rostogolesc în bătaia vântului pe gresia albă de pe terasă.

– Atâta alcool te face să arăți îngrozitor.

– Tu ești îngrozitoare.

Ridic nepăsătoare din umeri, sperând să mă concedieze.

Mă fixează cu privirea pentru câteva secunde, apoi se întoarce.

– Schimbă-l. Complet. Și am vorbit serios, închide ușa după tine.

Și dispare.

Primitivule.

Mă plimb prin apartament mai bine de o oră și-mi notez câteva detalii în agendă, fac poze și măsor spațiul, apoi revin pe terasă și inspectez locul. Nu observ nicio fotografie în casă, niciun magnet pe frigider, nicio amintire de prin locurile în care poate a călătorit, absolut nimic, de parcă ar fi un apartament de hotel, nu o casă.

Penthouse-ul oferă priveliști uluitoare asupra Central Park, a orizontului iconic din Manhattan, pe care le poți surprinde prin ferestrele panoramice din podea până în tavan. Cu siguranță, aceste vederi sunt la fel de spectaculoase atât în timpul zilei, cât și la apus. Living-ul se deschide spre o terasă cu o piscină infinită, iar una dintre verandele principale are o cadă cu hidromasaj. Observ fascinată unul dintre pavilioanele de lângă piscină decorat cu mozaic Bisazza și îi admir de aproape perfecțiunea.

Continui să parcurg imobilul și sunt sedusă de detaliile interioare realizate din marmură Verdi Alpi, ușor recognoscibilă datorită unicității ei, provenită din cea mai bună carieră din Alpii elvețieni.

Traversez un pavilion larg, îmi imaginez că ar putea fi un loc perfect pentru cocktail-uri, și trec de pereții de sticlă dublă, admirând spațioasa bucătărie, ce oferă o adevărată colecție de artă. Insule sculptate modern și minimalist, tavan înalt cu elemente sculpturale și lambriuri despre care pot spune cu certitudine că sunt prelucrate manual.

Penthouse-ul este o capodoperă contemporană, cu materiale de înaltă clasă, de la pardoseli largi, din abanos, și o bucătărie SieMatic cu detalii Fantini din crom lustruit, însă vocea interioară îmi spune că această reședință care întruchipează perfecțiunea absolută ascunde o poveste și habar n-am de ce, dar vreau s-o descopăr.

Plec în cele din urmă, cuprinsă de neliniște și multe întrebări, și închid ușa după mine, așa cum m-a rugat.

***

Mă întorc la birou și deschid TurboCAD-ul. Îmi pregătesc schița de lucru și-mi dau seama că nu știu nimic despre omul ăsta. Nu știu ce culoare agreează sau îi displace, nu știu dacă are vreo preferință de stil, absolut nimic, decât că este cel mai nepoliticos om pe care l-am cunoscut și că vrea ca acest loc să arate cu totul diferit față de cum arată în acest moment. Mă întreb de ce nu-și cumpără alt apartament. E mai simplu să vinzi. Ce rost are să schimbi totul când poți lua ceva nou?

– Cine îți dă atâtea bătăi de cap?

Sebastian se așază pe colțul biroului meu și-și balansează un picior.

– Clientul de care m-a silit tata să mă ocup. Nu era destul că urăsc să redecorez, în plus mă mai chinuie și faptul că nu știu nimic despre el.

– Întreabă-l.

– Pf! Nu mă mai duc acolo decât după ce voi goli tot apartamentul și voi aduce mobilierul nou.

– Cum așa?

– Pentru că n-am de gând să-i dau cu ceva în cap data viitoare.

– Hm, sună interesant. Vreau detalii.

– Nu există detalii. A fost mitocan, iar eu i-am spart un decor.

– Dar ce-a făcut să merite asta?

– Tocmai ți-am spus. S-a purtat ca un mojic.

– Șefu’ știe?

– Nu are de ce să afle. Nu-i așa?

Mă uit pe sub gene la el și zâmbesc.

– Atâta timp cât mitocanul nu va face reclamație, poți să dormi liniștită.

– Nu va face.

– De unde știi?

– Gestul meu a făcut parte din recondiționare. L-am scăpat de un gunoi, nimic mai mult.

Râde cu poftă și mă face și pe mine să zâmbesc.

– Ia-ți geanta și hai să mergem. E vineri, e Le club.

– Ai vorbit și cu Hannah?

– Bineînțeles, domnișoară. Nu plec nicăieri fără cele două fete ale mele.

Flutură din mână, ca un homosexual veritabil, și chicotește.

2

Aiden

E a patra coală pe care o dau deoparte. Încerc să mă concentrez la orice altceva, numai la griul ochilor ei, nu. N-am întâlnit niciodată o pereche de ochi care să mă urmărească ca o fantomă, zi de zi.

Din momentul în care am văzut-o cum stă în fața mea, citindu-mi, parcă, gândurile și descoperindu-mă doar cu o privire, nu mi-o mai pot scoate din cap. Părea doar o copilă, subțire, plăpândă, cu părul ei blond argintiu, însă când a deschis gura a devenit a naibii de țâfnoasă, demonul în persoană. Nici nu știu cum m-am abținut să n-o prind de braț și să n-o scot afară din apartament. Când am auzit zgomotul ascuțit al unor cioburi pe pardoseală, am știut că nu poate fi altceva decât statueta pe care o cumpărase Megan în ziua în care ne-am mutat în apartament. Nu am niciun dubiu că gestul a fost intenționat. Greutatea decorului și baza largă de fixare făcea imposibilă căderea accidentală, doar o mână hotărâtă și o minte determinată puteau s-o transforme în țăndări.

Deschid laptop-ul și văd că domnișoara Smith mi-a trimis un e-mail. Îmi zice că m-a sunat, n-am răspuns și vrea să-mi elibereze apartamentul.

Rămân cu privirea pentru o clipă, poate prea lungă, asupra numelui ei. Mia. Ce nume suav și totodată puternic. I se potrivește. E gingașă și vulcanică în același timp.

Derulez apelurile ratate și observ două de la un număr necunoscut. Cu siguranță erau de la ea.

Închid telefonul și rămân pe gânduri. Oare s-o sun sau să-i răspund prin e-mail? Stau în cumpănă, deși știu că n-ar trebui să conteze. Ar trebui să aleg calea ușoară și să-i transmit o dată posibilă prin e-mail, dar îmi îngreunez sarcina, ca de fiecare dată, și o apelez. Numărul este unul de telefonie fixă și-mi trece prin cap că ar fi posibil să nu-mi răspundă chiar ea, dar o face, știu asta pentru că îi recunosc imediat vocea. Fără să vreau, zâmbesc.

– Smith Chromatic Design. Bună ziua! Mia la telefon, cu ce vă pot ajuta?

– Aiden Smit. Am sunat pentru o programare. Mi-ați trimis un e-mail în care… 

Nu apuc să termin de vorbit pentru că Mia mă întrerupe părând că se grăbește să încheie conversația cu mine.

– Desigur, domnule Smit, vă rog să-mi comunicați ziua în care putem interveni.

– Mâine e în regulă.

– Perfect. Am notat. Mulțumesc. O zi bună!

Doar atât? Rămân blocat cu telefonul la ureche și aștept. Nu sunt pregătit să închei atât de repede convorbirea și aparent nici ea, pentru că nu închide, drept urmare continui.

– La ce oră?

– La nouă vom fi acolo.

OK. Și acum?

– Dacă nu mai aveți întrebări, domnule Smit, vă doresc o zi excelentă.

Mă irită tonul ei, așa că închid, mormăind un salut.

Cum poate fi atât de obraznică?

Desfac o cutie de bere, privind cu jind spre piscină. N-am mai înotat de vreo doi ani și parcă acum aș avea dispoziție pentru o baie.

Mă dezbrac și plonjez gol în piscină. Apa răcoroasă îmi acoperă rapid tot corpul și simt că-mi spală toată furia și durerea care m-au copleșit atâta timp. Nu-mi vine să cred că n-am profitat de asta până acum. Cei care se ocupă de întreținerea apartamentului o curăță și o pregătesc mereu pentru mine, dar de când a murit Megan, n-am mai folosit-o. Pentru că îmi aduceam mereu aminte de ea. Cum o găseam vorbind la telefon pe marginea piscinei, de câte ori ieșeam din atelier. O vedeam cum închidea rapid apelul și punea telefonul deoparte. Acum știu exact cu cine vorbea, iar asta nu-mi face plăcere. M-a înșelat încontinuu, în toți acei afurisiți de ani pe care i-am petrecut împreună, și nu mi-am dat seama nici măcar o dată. Cum? Cum a putut să stea cu mine, să-mi jure că mă iubește, să-mi promită că-mi va fi alături pentru toată viața și în același timp să trăiască alături de un alt bărbat? Oare cum e posibil asta?

Ating fundul bazinului și rămân acolo câteva secunde bune, imaginându-mi ce a simțit Megan în momentul în care s-a scufundat cu mașina în lac, împreună cu amantul ei. S-a gândit oare la mine și la cât de distrus voi fi aflând că m-a înșelat sau i-a făcut jurăminte de dragoste amantului ei? Mă ustură ochii și pentru a mia oară simt ca și cum un cuțit mi se înfige în inimă. Nu-mi vine să cred că de la o zi la alta e tot mai dureros, cu atât mai dureros cu cât și pe mama am pierdut-o din exact același motiv.

L-am căutat pe marele Smith cu intenția să-l cunosc, să-l studiez, ca mai apoi să-l distrug, însă el, fie din nepăsare, fie din naivitate, a aruncat-o pe suava lui fiică direct în ghearele monstrului. Am crezut că va fi satisfăcător să-l elimin pe Aaron, însă pare să fie chiar mai mult de atât, e un adevărat deliciu să mă joc cu scumpa lui odraslă.

Aaron ne-a distrus familia și fericirea, iar eu nu voi lăsa datoria asta neachitată. Voi răspunde cu aceeași monedă.

Aud interfonul și ies din piscină. Îmi înfășor un prosop în jurul taliei și permit accesul în bloc. Nu poate fi decât Max, așa că deschid ușa, apoi mă îndrept spre bucătărie și scot două beri.

În timp ce intră, îi întind o bere desfăcută.

– De unde știai că sunt eu?

– Nu mă caută nimeni altcineva.

– Ratatule!

Râd la replica lui. E un mare idiot, dar din nefericire e singurul idiot căruia îi pasă de mine.

– Mâine e ziua mea, sper că mi-ai cumpărat un cadou, îmi spune.

– Ca în fiecare an, de altfel. Adică nimic.

– Mare măgar mai ești. Bine, dar măcar vii în club de data asta.

– Ca în fiecare an, adică nu. Rânjesc.

– Nu fii idiot. Nu poți lipsi.

– Ba da, pot și o voi face.

Ies pe terasă și mă așez pe șezlong.

– Ai înotat?

– Nu. M-am împiedicat și am căzut în piscină.

Râsul lui mi se pare de-a dreptul caraghios, dar cine sunt eu să-l judec? N-am mai râs cu poftă de ceva vreme.

– Mergem în Le club. Să fii acolo la nouă.

– Distracție plăcută!

– De ce ești așa de ursuz?

– Mă face să fiu fermecător.

– Te face pe dracu’! Ești cel mai nesuferit om din câți am cunoscut.

– Mi s-a spus și mai rău.

– E ziua mea, Aiden! Ai putea face asta pentru mine, dacă nu pentru tine.

– Max, împacă-te cu gândul. Nu voi merge, știi prea bine asta.

– Nenorocitule.

Ne bem berile fără să mai spunem ceva, apoi Max se ridică și mai aduce două.

Liniștea e apăsătoare, însă m-am obișnuit. Sunt singur de câțiva ani încoace. Nu mai am curajul să mă apropii de cineva sau să permit cuiva să facă asta. Cu cât mă țin mai departe de oameni, cu atât sufletul meu e mai în siguranță.

– Roxanne m-a părăsit.

Nici nu mă surprinde să aud asta. Mă așteptam de mult să se întâmple.

– Îmi pare rău.

– Ba nu-ți pare, mincinosule. N-ai plăcut-o niciodată.

Râd înfundat. Are dreptate.

– De fapt, mă bucur că ai scăpat de ea.

– Nu era chiar așa cum crezi tu.

– Ba da, era. Crede-mă, știu ce spun.

– Nu toate fetele sunt ca Megan.

– Poate că nu, dar Roxanne este.

– Nu m-a înșelat. Nu mai eram bine de ceva vreme și a decis să pună capăt.

– Continuă să crezi asta, dacă te face să te simți mai bine.

– Știi ceva? Ești tare posac astăzi. Mă indispui.

– Știi unde e ușa.

Scutură din cap și se ridică, lăsând sticla goală pe masă.

– Să nu ratezi petrecerea. Vor fi o grămadă de fete.

– Mersi, dar nu duc lipsă.

N-am mințit cu nimic. Aproape seară de seară este câte o femeie la mine în dormitor, genul acela căreia nici nu îi trece prin cap să rămână peste noapte, ceea ce este perfect pentru mine.

Iese fără să mai spună ceva și aud ușa de la intrare închizându-se. Mă uit la ceas, e șase. Intru o oră în atelier, apoi fac un duș și o aștept pe Tanya. A fost și aseară. Cred că e singura femeie care îmi place atât de mult încât s-o chem două seri la rând. Nu vorbește aproape deloc și e disponibilă de câte ori o sun.

Înmoi pensula în gri din nou, dar de data asta mâna îmi alunecă fără reținere pe pânza albă și se unduiește, conturând cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată.

Nuanțe și forme. O pereche de ochi. Asta pare să fie pe șevalet, nimic special, dar eu știu exact ce este acolo. Sunt acei ochi care mă înnebunesc de o săptămână încoace. Simt o furie teribilă și un junghi în stomac. Sunt nervos pe mine pentru că simt altceva decât nimic. Mi-am jurat că nu voi mai permite să se întâmple asta.

Aud interfonul. Las pensula și mă uit la ceas. E trecut de nouă și eu încă sunt în studio. N-am realizat când au trecut trei ore.

Deschid și o aștept pe Tanya în ușă.

– Ai întârziat.

– Te-am sunat și ți-am trimis un mesaj.

Probabil. Nici nu știu unde mi-am lăsat telefonul.

– Fă-te comodă. Vrei un vin?

– Te rog.

Desfac o sticlă de Zinfandel și torn într-un pahar.

– Fac un duș și vin și eu pe terasă.

Știu că îi place să înoate și mereu face două lungimi de bazin când vine la mine. Deja își scoate rochia trăgând de șnurul cu care este legată în talie. Mă întorc amuzat și mă îndrept spre duș.

Nu stau mult și după ce revin, îmi torn un pahar de vin.

Ies pe terasă și o zăresc rezemându-se de marginea piscinei. Îmi face semn să intru. Am refuzat-o de fiecare dată, dar ea continuă să mă invite. De data asta însă las paharul pe masă și cobor treptele spre ea. Face ochii mari și strânge puternic din buze, iar eu zâmbesc văzându-i surprinderea.

– Nu te bucura prea tare. N-o să se întâmple mereu.

– Nu s-a întâmplat niciodată, așadar e un progres.

Îi acopăr buzele cu ale mele, înăbușindu-i o altă replică și mă adâncesc dornic în gura ei. O sărut și îi frământ sânii plini, bucurându-mă de gemetele ei. Coapsele i se încolăcesc în jurul meu și îi simt miezul moale frecându-se de erecția mea. Sunt mai excitat ca niciodată și vreau să intru în ea acum. O iau în brațe și ieșim împreună din apă. Gurile noastre încă se devorează și o las ușor pe canapeaua din living, umplând totul de apă în jurul nostru. Scot un prezervativ din sertar și mi-l desfășor într-o clipă, apoi mă las nerăbdător peste trupul ei firav și o pătrund dintr-o singură mișcare, umplând-o.

Țipătul ei mă întărește și mai mult și mă înfig în ea cu poftă. Îi strecor o mână sub talie, ridicându-i ușor fundul, iar cu cealaltă îi susțin coapsa stângă. Sprijinit într-un genunchi, mă adâncesc într-un ritm continuu. Sânii ei saltă în fața mea, implorând parcă să fie supți și linși, și mă aplec cu gura peste sfârcurile ei, trăgând de ele și mușcându-le. Respirațiile ne sunt tot mai accelerate și o simt încordându-se, mulându-se perfect în jurul penisului meu. Continui să îi sug sfârcurile și pompez neîncetat până când juisează peste mine, lăsându-mă să-mi găsesc și eu eliberare imediat după aceea.

Mă prăbușesc peste ea, cu grijă să n-o zdrobesc cu greutatea trupului meu, și o sărut apăsat pe tâmplă.

– Ești minunată.

Apoi mă ridic și o ajut să facă același lucru. Arunc prezervativul și ne îndreptăm spre duș.

– Ești schimbat.

Ridic surprins din sprâncene, privind-o nedumerit.

– Piscină, vin, zâmbești. Nu e stilul tău. Ceva se întâmplă.

– Nu se întâmplă nimic, crede-mă.

– Mi-ai tras-o cu poftă.

– Mereu ți-o trag cu poftă.

Râde.

– A fost diferit azi. A fost diferit și aseară.

– Diferit față de ce?

– Față de săptămâna trecută, de exemplu.

– Ți se pare.

– Ce te-a determinat să înoți în seara asta?

– N-am înotat.

– Să intri în piscină.

Dau drumul la apă și mă întorc iritat spre ea.

– Tanya, ce-i cu tine azi? Parcă nu-ți plăcea să povestești.

– Nu-mi plăcea să vorbesc despre mine. Acum e vorba de tine.

Iau gelul de duș și-mi umplu palma. O săpunesc prima dată pe ea, apoi pe mine.

– Ei bine, nici mie nu-mi place să vorbesc despre mine.

Ne clătim sub jetul puternic de apă. Mâinile ei delicate îmi mângâie spatele, desenând chestii, așa cum face de obicei. Îi place să fie afectuoasă și grijulie, dar niciodată nu a trecut peste limita pe care am stabilit-o de comun acord.

– Întoarce-te!

Mă împinge cu spatele în perete și îngenunchează în fața mea. Îmi cuprinde penisul cu buzele și simt cum cresc în gura ei. Trag aer adânc în piept, respirând sacadat.

Dumnezeule, cât e de bună!

Mă suge și mă înghite cu poftă. Îmi înfășor mâna în părul ei și mă împing adânc în gâtul ei. O aud cum se îneacă, iar asta mă face să mă apropii de orgasm. Cu mâinile fixându-mi șoldurile se mișcă în sus și în jos peste scula mea și suge cu putere.

– Îmi dau drumul.

O atenționez, ca de obicei, să fie pregătită să înghită și explodez în gura ei.

Mă mulge de toată seva și mă curăță cu limba, apoi o ridic și zâmbesc încă o dată, sărutându-i părul.

– Ești a naibii de bună!

Râde cu poftă, dându-și capul pe spate.

– Iar tu ești al naibii de schimbat.

O pedepsesc pentru gura ei slobodă cu o palmă zdravănă peste fund și ne spălăm încă o dată împreună.

***

E trecut de miezul nopții. Tanya tocmai a plecat, iar eu strâng paharele de vin și ambalajele goale de prezervative de prin casă.

Îmi setez alarma telefonului pentru ora opt, lăsându-mi timp să beau cafeaua liniștit în vechiul meu apartament, înainte să vină echipa care va curăța cu totul ceea ce a fost odată casa mea.

Mă spăl pe dinți și mă așez în pat, apoi adorm.

3

Mia

– Astăzi chiar nu pot să ies. Am de terminat proiectul pentru pictor. Vreau să scap de el cât mai repede. Ți-am spus că e un nesuferit și un necioplit.

– Ce-a mai făcut?

– Ieri, de exemplu, mi-a închis telefonul în nas, fără să mă salute. Cum să faci așa ceva?

– Cu adevărat grosolan.

– Exact.

– Sigur nu i-ai făcut tu ceva?

– Eu? Vrei să zici că eu aș fi de vină pentru proasta lui educație?

– Mă gândeam că poate i-ai mai spart vreun obiect de decor.

– Nu și de data asta.

– Sau poate ai fost afurisită la telefon.

Mă uit urât la Sebastian și strâng din ochi.

– Doar ziceam.

– Nu mai zice! Nu sunt de vină cu nimic. Ți-am spus.

– O să ieșim ca de obicei în club și mâine o să te ajut la proiect.

– Minți.

– Te-am mințit eu vreodată?

– De câte ori ți s-a părut necesar. Deci, da. M-ai mințit de o grămadă de ori.

– Toate au fost într-un scop nobil.

– Și atunci când mi-ai spus că ai varicelă și nu poți ieși din casă o săptămână, ca să poți să ți-o tragi cu fostul tău iubit?

– O, Matthew! Cel mai bun mădular de care am avut parte vreodată.

Pufnesc în râs și îi dau peste mâna cu care flutură de zor un dosar, făcându-și aer.

– Termină! A fost oribil să faci asta. L-ai ales pe el în locul meu.

– Scumpo, fără supărare, aș alege oricând un penis în locul tău.

– Ești un nemernic!

– Iar tu ești cea mai bună prietenă pe care și-ar dori-o cineva.

– Și mai ești și lingușitor.

– Vino în club! Crede-mă, n-o să regreți. În plus, poate îți găsim și ție un penis.

Râde din nou și-și dă ochii peste cap.

– Nu am nevoie.

– O, ba da! Cu toții avem!

Își strânge lucrurile și o ia înainte, strigând după mine.

– Vino! Prima dată mergem să ne epilăm.

Mă ridic cu greu de la birou și-l urmez. Ieșim împreună pe ușile grele de sticlă și pornim în plimbare pe trotuar.

– Eu sunt epilată.

– Eu nu. Poți să te coafezi cât mă aștepți.

Telefonul îmi sună în geantă și răspund.

– Bună, Hannah.

– Am cunoscut un tip!

Timpanul meu va avea nevoie de protezare, asta e clar.

Seb îmi smulge telefonul de la ureche și-l pune pe difuzor.

– Ne vedem la JC în juma de oră. Până atunci nădăjduiesc ca prietena noastră să poată auzi din nou. Sper că nu țipi așa și când ai orgasm.

Închide și ne punem pe râs.

– Nici nu știu de ce mai sunt prieten cu ea. E îngrozitoare!

– Se entuziasmează poate un pic cam tare.

– Un pic? A auzit-o tot Manhattan-ul urlând.

***

După ce luăm la pachet câte o salată de castraveți cu brânză de capră și nuci pecan, ne urcăm într-un taxi și ne îndreptăm spre salonul preferat al lui Sebastian. Hannah ne așteaptă în antreu, cu mâinile încrucișate la piept.

– Ai spus treizeci de minute.

Arată nervoasă cu degetul spre Seb și îi fură salata din mână. Ne așezăm amândouă pe canapea și-l lăsăm pe Sebastian să discute la recepție. În timp ce înfulec ce mi-a mai rămas din salată, Hannah îmi face o scurtă prezentare a tipului pe care l-a cunoscut seara trecută, când a ieșit în bar cu colegii de birou.

– Are în jur de treizeci de ani și e cel mai sexy bărbat pe care l-am cunoscut vreodată.

Seb își drege vocea, încruntându-se.

– În afară de tine, doar că ție nu-ți plac păsăricile, drept urmare nu intri la socoteală.

– Continuă, o îndemn curioasă.

– E înalt, blond, ochi albaștri și un corp de-ți vine să te lingi pe buze.

Stă un pic pe gânduri.

– Ba nu, îți vine să-ți muști buzele cu putere.

Hannah mai are un pic și are orgasm doar gândindu-se la tip. Râd în sinea mea și o ascult în continuare.

– O să-l cunoști în seara asta. Ne întâlnim în club. E ziua de naștere a prietenului său și vor fi toți acolo. Îți dai seama? O grămadă de tipi!

Țipă din nou și mă avânt cu mâna peste gura ei.

– Șșș.

Seb ne face semn să încetăm.

Hannah și cu mine ne îndreptăm spre salonul de coafură, în timp ce prietenul nostru intră la cosmetică.

– M-am gândit toată ziua la el. E arhitect și are propria lui firmă. Are birourile foarte aproape de firma noastră și s-a întâmplat să fim în același bar, în același timp. Îți dai seama? Ce coincidență!

Da! Magnific! Ca și coincidența de săptămâna trecută, când a cunoscut un alt tip la care s-a gândit toată ziua următoare și căruia i-a făcut vânt după încă o zi pentru că vorbea prea mult.

Fetele ne spală amândurora părul și ne înfășoară câte un prosop în jurul capului.

– Bucle lejere.

Hannah, ca și mine, adoră coafurile lejere, însă eu pentru club prefer ceva mai comod de atât, așa că aleg ponytail prinsă jos.

– Banal.

– Practic.

– Trebuie să fie sexy, nu practic.

– Eu merg în club să dansez. Tu?

– Să-l întâlnesc pe Daemon.

Îmi dau ochii peste cap.

– Dacă ai avea parte de mai mult sex, poate n-ai mai fi așa nesuferită, îmi spune Hannah.

– Eu, nesuferită? Și, doar ca să știi, am parte de cât sex vreau.

– Nu mă refer la jucăria ta de cauciuc, ci la sex cu un bărbat. Înțelegi?

Schimb subiectul, pentru că n-am nicio șansă de câștig la genul acesta de discuții.

În mai puțin de douăzeci de minute suntem aranjate amândouă și ne reluăm locurile din vestibul, așteptându-l pe Sebastian.

***

Muzica bubuie în boxe și ne strecurăm printre oameni ca să ajungem la masa pe care o rezervăm de obicei.

Hannah face cu mâna cuiva din grupul din fața noastră și se îndreaptă spre el, iar eu și Seb ne așezăm pe canapea. La cum o văd că se fâstâcește, precis tipul blond este Daemon, cel despre care ne-a vorbit toată după-amiaza.

– Mia, Seb, el este Daemon. Ei sunt prietenii mei.

Tipul arată, într-adevăr, ca un zeu. Nu mă mir că e topită după el. Facem cunoștință și schimbăm câteva vorbe, după care eu și Seb ne îndreptăm spre bar, ne luăm câte un cocktail și ne oprim apoi pe ringul de dans.

Să-mi prind părul a fost cea mai înțeleaptă alegere pe ziua de azi. După ce am dansat mai bine de o oră fără oprire, nu am nicio grijă că mi s-au lăsat buclele sau că mi se lipește părul de față. Facem o pauză și ne odihnim, tolănindu-ne pe o canapea de piele. Hannah este în continuare la masa lui Daemon, iar eu și Seb punem pariu că după câteva zile se va plictisi de tip și-și va găsi altul. Râdem zgomotos, dându-ne seama că nici lenjeria de pat nu o schimbăm mai des decât schimbă ea bărbații.

Două picioare se opresc în fața mea făcându-mă să ridic privirea spre tipul care s-a apropiat de masa noastră.

– Bună! Eu sunt Max.

Îmi întinde mâna, dar nu i-o strâng.

– Nu vreți să veniți la masa noastră?

Face un semn discret din cap spre masa de lângă noi și-mi dau seama că e din grupul lui Daemon. Răspund atunci la salut, cuprinzându-i mâna încă întinsă, moment în care mă trage cu putere și mă forțează să mă ridic.

Chicotesc de îndrăzneala lui și încerc să mă echilibrez.

– Eu sunt Mia, iar el e prietenul meu, Sebastian.

Băieții își strâng mâna și clatină ușor din cap.

– Veniți?

Ridic din umeri și privesc spre Seb, care deja se îndreaptă spre celălalt grup. Max zâmbește mulțumit, iar eu îl urmez.

– Mia!

Hannah mă trage lângă ea pe canapea.

– Max este sărbătoritul.

Îmi șoptește asta ca și cum ar fi vreun mare secret.

Max se așază lângă mine pe un taburet și îmi oferă ceva de băut, dar îl refuz arătându-i paharul din mână.

– Nu beau decât ceea ce-mi cumpăr.

– Deșteaptă fată!

Soarbe o înghițitură din lichidul chihlimbariu din paharul lui, apoi continuă.

– Totuși, este ziua mea, lasă-mă să-ți ofer ceva de băut.

– Poate mai încolo.

Ridică paharul și-mi face cu ochiul. Chicotesc, pentru că e simpatic și mă face să mă simt degajată.

Mă prinde de mână și mă trage după el.

– Vino! Dansează cu mine!

Ne facem loc printre ceilalți pe ring și ne lăsăm prinși de muzică pentru restul nopții.

Sebastian e peste măsură de euforic și cu greu reușesc să-l conving să plecăm, dar deja mă dor tălpile.

Max mă prinde de cot și se apropie de mine.

– Mai rămâi.

Clatin din cap și-l refuz.

– Mâine lucrez, am un proiect pe care vreau să-l termin cât mai repede.

– Lucrezi chiar și în week-end?

– De data asta, da.

– Hm, un client important să înțeleg.

Râd.

– Nu. Unul nesuferit, de care vreau să scap cât mai repede.

Îmi revin în minte ochii negri pătrunzători ai clientului meu nesuferit și mă gândesc ce aștept mai mult, să nu-l mai văd sau să-i deslușesc durerea din privire.

– Lasă-mă să te conduc acasă.

– Am chemat un taxi. Cu siguranță mă așteaptă deja afară.

– Lasă-mă să te sărut, atunci.

Măi, măi! Băiatul ăsta chiar nu e obișnuit să fie refuzat.

– Poate altă dată.

Îl sărut pe obraz și zâmbesc.

– La mulți ani!

Și plec, înainte de a-i mai da timp pentru încă o replică.

***

Închid apelul cu Seb, care, bineînțeles, e prea obosit pentru a veni să mă ajute la schiță. Exact cum bănuiam. E amiază și abia am reușit să mă ridic din pat. Noaptea trecută a fost mai solicitantă decât obișnuiau să fie serile în club. Max e un tip foarte energic. Am dansat o bună parte din timp alături de el. Mă întind pe canapea în living și-mi ung picioarele încă obosite cu o cremă de arnică, apoi îmi iau laptop-ul în brațe și mă apuc de lucru.

Un bipăit mă anunță că am primit un mesaj. Deschid telefonul, dar nu recunosc numărul imediat, însă după conținut îmi dau seama despre cine e vorba și strâng din dinți la gândul că Hannah mi-a făcut public numărul.

Sunt în parcul de peste drum și am două frappé-uri cu înghețată de vanilie care abia așteaptă să fie savurate.

Sunt prea multe întrebări la care vreau un răspuns din partea prietenei mele, așa că decid să las asta pe mai târziu, când va fi timp de o conversație întreagă.

Lucrez.

O pauză îți va prinde bine.

Nu pot să iau o pauză după doar cinci minute de lucru.

Eu te aștept cât ai nevoie, dar mi-e teamă că frappé-ul se va topi.

Pufăi indecisă dacă să cobor sau să-mi văd de treabă mai departe.

Parcul e mare. Unde ești, mai exact?

Coboară. Sunt în fața blocului.

Ai spus că ești în parc.

Am fost. Coboară!

Mă uit să văd dacă trebuie să mă schimb și mă gândesc că pentru cinci minute și un frappé pot rămâne cu pantalonii scurți albaștri și tricoul gri de pe mine.

Și cobor.

Chiar are două pahare în mâini și zâmbesc în timp ce deschid ușa. Îmi întinde unul și sorb zgomotos din el.

– Ne plimbăm?

Scutur din cap în sens afirmativ.

– Cuiva chiar i-a fost poftă de frappé.

– E băutura mea preferată.

– Uau! Asta înseamnă că ne-a fost sortit să ne întâlnim.

– Nu. Asta înseamnă Hannah și atât.

Strâmbă din nas și-și acoperă cu mâna liberă fața.

– M-ai prins.

Traversăm și înaintăm pe trotuar până la intrarea în parc, gustând încă din băutură.

– Chiar am de lucru, să știi. Abia m-am trezit, n-am reușit să progresez deloc azi.

– Voiam să te revăd. Hai să ne plimbăm puțin, apoi te conduc acasă. Îți promit.

Îl privesc în voie, descoperindu-i mai bine trăsăturile la lumina zilei. Părul șaten închis și ochii ca albastrul cerului senin îl fac să fie cu adevărat fermecător. Cutele de sub ochi pe care le face când zâmbește sunt adorabile. Are buzele pline și roșii și se modelează frumos când articulează cuvintele. E carismatic și pus mereu pe glumă. Îmi place cum mă simt în preajma lui. E prietenos și sunt relaxată, deși l-am cunoscut aseară.

Ne plimbăm mai bine de o oră, dar în cele din urmă îl anunț că trebuie să mă întorc și mă conduce, așa cum a promis.

– Luni este seară karaoke la barul de lângă birou. Aș putea veni după tine la ora șapte.

– Nu cred că e cea mai bună idee. Nu am nicio legătură cu muzica. Aptitudinile mele vocale se rezumă la a țipa din când în când la Sebastian și cam atât.

– Atunci putem doar să îi ascultăm pe alții mai talentați decât noi.

Este la fel de insistent ca și Sebastian și pe cât de tare mă irită lucrul ăsta, pe atât de simpatic mi se pare.

– Am putea.

– Uau! Am primit în sfârșit un răspuns pozitiv.

– Nu te-am refuzat nici mai devreme.

– Sunt sigur că ai coborât pentru frappé, nu pentru mine, dar promit să mă vindec până luni și să nu-mi sângereze sufletul la gândul ăsta.

Râd cu poftă și-l sărut pe obraz, ca aseară, apoi intru în bloc, continuând să zâmbesc.

***

Mă cufund în muncă până seara și nici nu-mi trece prin cap să mănânc. Frappé-ul de la amiază a avut destule calorii încât să pot funcționa perfect până la ora asta. Scot din frigider un pachet cu felii din piept de pui și le pun pe o farfurie, apoi le condimentez cu puțină sare și piper și le așez în tigaie peste un cub de unt topit. Las câteva minute puiul pe foc și între timp desfac o sticlă de Frizzante Ca’ del Bosco. După ce puiul e gata, îl pun pe farfurie și sună telefonul. Răspund, în timp ce adaug două linguri de sos pesto lângă carne.

– Da, mamă.

– Mia! Te deranjez, scumpo?

– Deloc. Acum mi-am pregătit cina, dar încă este fierbinte, așa că mai trebuie să aștept câteva minute.

– Mâine te așteptăm la prânz, dacă nu ai alt program.

Nu am niciodată program duminică la amiază, cel puțin nu de când m-am despărțit de Daniel.

– Voi fi acolo.

– Hannah și Sebastian, desigur, sunt bineveniți.

– O să-i întreb.

– În regulă, scumpo. Noapte bună!

Mama și tata mi-au fost mereu alături și m-au susținut, chiar dacă multe dintre alegerile pe care le-am făcut nu au fost neapărat pe placul lor, însă au avut mereu înțelepciunea să-mi ofere libertatea deciziei.

Îmi termin cina în timp ce mă uit la televizor. O emisiune despre elefanți și viața lor în familie îmi acaparează atenția pentru restul serii.

4

Aiden

Capul încă îmi zvâcnește când mă întorc pe cealaltă parte, dar când dau de razele amețitor de luminoase ale soarelui, simt cum o bombă tocmai mi-a explodat în moalele capului.

Mi-e cu neputință să deschid ochii, deși un sunet mă sâcâie. Ridic totuși privirea spre noptieră și încerc să citesc pe ecranul telefonului. Fac ochii cât cepele când văd cine mă apelează. Pe ecran apare strident UCIGAȘA DE NUDURI. Am salvat numărul ei în telefon vineri după-amiază și m-am gândit că i s-ar potrivi porecla. Oricât de haios mi se pare asta, faptul că mă sună cu noaptea în cap nu e deloc amuzant.

Nu pot să răspund în halul în care mă aflu. Nici nu sunt sigur că am voce. Îmi simt gâtul de parcă ar fi înfășurat în sârmă ghimpată. Nu pot purta o conversație la ora asta. Ignor apelul și decid s-o sun după ce mă lasă durerea de cap.

Mă trântesc pe pernă, mulțumit că n-am cedat ispitei de a-i răspunde, dar în clipa următoare mă apelează din nou.

Mă încrunt, de data asta, pentru că nu mă așteptam să fie atât de insistentă și, ținând încă telefonul în mână, într-o ultimă secundă decid să răspund.

– Ddiaja.

Asta se voia a fi un da, însă ghimpii din gât și-au făcut simțită prezența.

De partea cealaltă a telefonului e încă liniște. Îi aud doar respirația ușoară.

– Alo.

Reușesc în cele din urmă să vorbesc.

– Domnule Smit. Bună dimineața! Echipa de lucru se află în fața ușii, însă, dintr-un oarecare motiv, nu li se permite intrarea. Sunteți amabil să deschideți ușa?

Am oprit interfonul aseară, în ideea să nu fiu deranjat sub nicio formă la primele ore ale dimineții, uitând complet de faptul că astăzi vor veni cei de la evacuare.

Deși e politicoasă, are un ton care îmi rănește timpanul și orgoliul. Închid telefonul fără să-i răspund și mă duc direct în baie. Mă spăl pe dinți, apoi fac un duș rapid și îmbrac o pereche de pantaloni de trening. După ce deschid, în cele din urmă, ușa de la intrare, îmi fac o cafea și mă ascund în atelier.

De ce mă irită fata asta, știu, însă mă derutează faptul că mă incită în același timp. Scopul meu este unul singur, iar eu nu trebuie să-l pierd din vedere. Nu știu dacă are mai mult de douăzeci de ani, dar pe cât de tânără și angelic arată, pe atât este de respingătoare și necruțătoare de fiecare dată când mi se adresează. Se pare că mă urăște la fel de mult cum o urăsc și eu pe ea. Oare știe cine sunt? Mă îndoiesc. Marele Smith nu cred că a dezvăluit familiei aventura lui extraconjugală, cel puțin nu fiicei lui. De ce naiba a trimis-o pe ea în locul lui? De ce a acceptat cu atâta ușurință să lucreze pentru mine? Oare chiar crede că n-am habar despre relația lui cu mama? Ce dracu’ se întâmplă? Lucrurile păreau mult mai simple la început, acum totul e foarte încurcat. Trebuia doar să mă răzbun, nimic mai mult. Restul detaliilor nu sunt importante. Focus, Aiden. Concentrează-te pe ceea ce ai de făcut.

***

Mia.

Periculos de frumoasă.

Nu știu de ce mă gândesc atât de mult la ea. Ar trebui să-mi bag mințile în cap și să nu-i mai dau atenție, dar în loc de asta, mă gândesc la cum arată dezbrăcată. Mă gândesc la o statuetă cu nudul ei sau, mai bine, s-o pictez goală. Îmi amintesc sânii ei fermi, de mărime potrivită, pe care i-am zărit pe sub materialul fin al rochiei în prima și unica zi în care am întâlnit-o. Mă imaginez cuprinzându-i în mâini și aș putea să jur că s-ar mula perfect în căușul palmelor mele. Mă întreb ce gust au buzele ei sau miezul tânăr, mă gândesc cum s-ar mișca deasupra mea sprijinită cu palmele pe pieptul meu sau cum m-ar înghiți în timp ce mi-aș înfășura șuvițele ei blonde în jurul degetelor.

Mă așez pe canapea și îmi sprijin fața pe pumnii strânși. Nu știu ce naiba m-a apucat. Ce-i cu mine? Mă scoate din minți de câte ori deschide gura. De ce mă gândesc la ea în felul ăsta? Pufăi nervos și deschid ochii, lăsându-mă pe spate. Proastă mișcare! Ochii din fața mea mă dau peste cap. Mă ridic și acopăr șevaletul, apoi mă îndrept spre dormitor. Îmi croiesc drum printre cei câțiva tipi care scot ultimele cutii din apartament și rămân în mijlocul living-ului unde, în afară de canapea și televizor, nu a mai rămas nimic.

În ultimul e-mail pe care mi l-a trimis, mi-a propus să mă mut pentru o săptămână, dar am ales să rămân aici, din nu știu ce motiv. Poate ca să nu fiu de acord cu ea sau poate am sperat că va reveni în apartament și așa aveam s-o revăd și să-mi pun planul în acțiune.

Îmi iau o cămașă albă pe care o las descheiată la primii doi nasturi și un costum bleumarin. Înșfac cheia de la mașină și cobor în garaj.

N-am mai fost la firmă de mai bine de un an. N-am mai preluat niciun proiect și m-am cufundat doar în pictură, dar astăzi am simțit că nu-mi mai este suficient. Vreau mai mult, vreau altceva. Îmi lipsește liniștea pe care o aveam înainte, îmi lipsește ritmul cu care eram obișnuit. Îmi lipsește viața. Vreau să simt că trăiesc.

Las mașina în parcarea subterană și urc în birouri.

În hol, Mary cască ochii la mine și mă salută surprinsă. Trec pe lângă biroul lui Max și intru la mine, lăsând ușa deschisă, apoi rămân în mijlocul încăperii cu mâinile în buzunar, cercetând locul. E exact așa cum mi-l aminteam.

– Mare nenorocit mai ești!

Nici nu trebuie să mă întorc ca să știu că Max e cu gura până la urechi. Știu că inima îi face două tumbe. A tras de mine mai bine de jumătate de an să mă întorc la birou.

– A înghețat cumva iadul? Sau cine dracului ești tu și ce cauți în biroul idiotului de frate-meu?

Mă întorc și mă îmbrățișează, bătându-mă zdravăn pe spate.

– Știi că trebuie să faci ture duble ca să recuperezi paguba pe care ne-ai adus-o lipsind atâta timp, nu?

– Cine a zis că mă întorc?

– Cine a zis că te mai las să ieși din birou?

Râd, de unul singur, căci Max nici nu zâmbește, doar mă privește circumspect. Știu că are o grămadă de întrebări, dar deocamdată nu e momentul să avem această discuție.

Mă așez la birou și mă las pe spătarul scaunului, legănându-mă lin.

– Și cu ce vă mai pierdeți timpul zilele astea?

Ca și cum n-aș fi fost în afara afacerilor în ultimele luni, Max se așază pe scaunul din fața mea și-mi explică despre proiectele pe care le au în desfășurare.

N-am venit cu gândul să-mi reiau activitatea, dar, pur și simplu, cuvintele mi-au ieșit necontrolat din gură.

– Mă ocup eu de cartierul din Brooklyn.

– Perfect. Îi spun lui Mary să-ți aducă dosarul.

Clatin scurt din cap, iar el se ridică mulțumit. Înainte să iasă din birou se întoarce cu fața spre mine.

– Diseară mergem la karaoke. Haide și tu!

Nici nu mă obosesc să-i răspund, iar el știe că nu are rost să insiste.

– Am încercat.

Ridică din umeri și râde înfundat, apoi iese.

***

Mă pierd printre hârtii și nici nu știu când s-a înserat. Am petrecut toată ziua citind și studiind proiectul pe care l-am preluat într-un moment de nebunie, în urmă cu câteva ore, dar nimeni nu a intrat să mă distragă de la muncă. Mă simt de parcă am flămânzit un an întreg, am o foame teribilă de a lucra. Mă las pe spate în scaun și-mi frec fața cu mâinile. N-am mâncat nimic astăzi și abia dacă am băut câteva pahare cu apă. Mă gândesc să merg la bar să mănânc ceva și eventual să beau o bere, dar renunț rapid la idee și o apelez pe Viviene. Răspunde la primul apel și acceptă cu plăcere invitația mea, așadar îmi iau haina și cheia de la mașină și plec acasă.

***

Îmi dau seama abia când intru în casă cât este de gol apartamentul, însă canapeaua din living este mai mult decât suficientă pentru ceea ce am nevoie.

Sunetul interfonului se aude când ies de la duș înfășurat într-un prosop și deschid, întâmpinând-o pe Viviene.

– Te muți?

– Redecorez.

– Ar fi fost mai ușor să te muți decât să-ți bați capul cu asta.

Acum mi-am amintit de ce o chem atât de rar. Vorbește întruna și îi face o plăcere deosebită să dea sfaturi.

– Vrei un pahar de vin?

– Roșu.

Aleg o sticlă de shiraz și torn în două pahare.

– Ce-ai mai făcut în ultima vreme? N-ai mai dat niciun semn.

– Am dat acum.

Își dă ochii peste cap și decid s-o ignor. N-am chef de discuții inutile. Întinde mâna spre prosop și mă trage mai aproape. Ah! Acum îmi aduc aminte de ce am chemat-o, de fapt. Chiar dacă vorbește mult, acționează repede.

Lasă prosopul să cadă pe parchet și mă cuprinde cu mâna dreaptă, mângâindu-mă de-a lungul membrului deja erect. Îmi linge scrotul și mi-aș dori să pot așeza undeva paharele ca să nu le scap din mâini. Mă înghite și suge cu putere de mai multe ori, stârnindu-mă la maximum, apoi se ridică și îngenunchează în fața mea, înghițându-mă din nou. O opresc doar pentru o clipă și las paharele pe pardoseală, apoi îmi înfășor câteva șuvițe de păr în mână și trag de ele. Mă mișc în gura ei și nu privesc decât la părul blond platinat din mâna mea și tot ce am nevoie ca să-mi dau drumul este să mi-o imaginez pe ucigașa de nuduri sugându-mă. Explodez în gura ei. Am și uitat s-o atenționez că-mi dau drumul, dar Viviene a fost oricum pregătită să înghită tot.

Se ridică și-și ia paharul de vin, apoi iese pe terasă.

Merg la baie să mă spăl și ies și eu afară cu paharul în mână. Pe masă sunt așezate câteva prezervative și râd în sinea mea pentru cât de hotărâtă e de fiecare dată. Știe de ce o chem și știe pentru ce vine. Serviciu contra serviciu.

***

După câteva ore intense alături de Viviene, rămân din nou singur în întunericul nopții și gândurile îmi zboară iar la Mia. Ca să fiu sincer, când i-o trăgeam lui Viviene mă gândeam la fata cu părul blond argintiu care mi-a invadat mintea.

Trebuie să mi-o scot din cap. Habar n-am ce mi se întâmplă. E doar o copilă și, în plus, am văzut-o doar o singură dată. M-a scos din sărite de fiecare dată când am interacționat. De ce mă gândesc la ea? De ce naiba o vreau în patul meu?

Mai zăbovesc o secundă asupra acestui gând și-mi dau seama. Trebuie s-o am în patul meu pentru că nu este o copilă oarecare, este fiica lui Aaron. Prin ea o să-l distrug pe el.

Mă trântesc gol în pat și meditez la ziua de azi. Realizez acum cât de puțin m-am gândit la trecut în ultimele ore. Abia dacă mi-am amintit o dată de Megan. N-am crezut că va veni ziua când nu-mi va mai ocupa toate gândurile. Mă obișnuisem deja cu durerea din suflet, cu supliciul pe care-l trăiam zilnic. Am fost atâta timp îndurerat pentru că a murit și m-a părăsit și, în același timp, furios pe ea pentru că m-a înșelat. O iubeam și o uram în același timp și nu-mi permiteam să fiu bine. Voiam să sufăr, voiam să mă chinui. Eram într-o continuă agonie și nu voiam să ies la suprafață. Astăzi, în schimb, am simțit pentru prima oară, după atâta vreme, că trebuie să pun capăt, să ies din abisul care m-a înghițit în ultimii ani.

E timpul ca Megan să rămână în urmă, Mia are nevoie de toată atenția mea, iar eu am nevoie de răzbunarea asta.

 Comandă E-book