Haide să fim egoiști și să trăim doar pentru noi doi. Suntem datori față de noi înșine să ne oferim fericire. Haide să savurăm dragostea care ne-a prins în mrejele ei. Haide să ne pierdem unul într-altul.

Am obosit să mă prefac că nu te doresc al dracului de tare. Simt cum mă sting în fiecare zi tot mai mult, pierzându-mi speranța. Nu vreau să renunț. Nu pot s-o fac. Am nevoie de tine, ca focul de aer.

Nu te pot atinge, în schimb te simt. Te-am învăluit de atâtea ori cu privirea, ochii mei rătăcind obsesiv asupra ta, încât aș putea să te recit. Îți cunosc fiecare rid și fiecare linie curbă, știu exact cum întredeschizi buzele atunci când le privești pe ale mele. Cunosc fiecare inflexiune a vocii tale și fiecare gest neîndemânatic. Te știu mai bine decât m-am știut vreodată pe mine.

Iar atunci când privirea ta o întâlnește pe a mea, totu-n jur pare că încetinește, timpul se dilată și toți ceilalți dispar, rămânem numai noi. Doar noi doi.

E nevoie de o singură secundă ca să știu că simțim la fel, ca să înțeleg că ne aflăm în aceeași dimensiune, una doar a noastră, unică, în care timpul îngheață, inima mi se aprinde în piept, înflăcărându-mi întreg trupul, iar tu… tu ești numai al meu. Doar al meu.